O viaţă fără pâine: intoleranţa la gluten

Pare o boală rară, dar nu este aşa; de fapt, graţie îmbunătăţirii metodelor de diagnostic, sunt descoperite tot mai multe cazuri an de an. Specialiştii o consideră drept una dintre „bolile noi” apărute la om odată cu Revoluţia Neolitică petrecută acum aproximativ 10 milenii, care a inclus trecerea de la viaţa de vânător-culegător la cea de agricultor. Vânătorii-culegători practic nu consumau cereale; în schimb, agricultorii au făcut din acestea plantele de bază în culturi. De aici au început problemele.

• Cum să te faci bine mai repede când ai gripă? Iată ce spune știința!
• Un profesor a calculat cum arată halba perfectă de bere!

Unele dintre cereale conţin gluten, un amestec de proteine care contribuie, de altfel, la calităţile nutritive ale respectivelor grăunţe. În Eurasia, cereale utilizate din vremuri străvechi, precum grâul, secara şi orzul, conţin asemenea proteine. Iar cu răspândirea în lume a modului de viaţă occidental, tot mai mulţi oameni au început să consume produse pe bază de grâu, secară şi orz. Însă nu toţi oamenii pot digera glutenul. O mică parte din populaţia lumii are o incapacitate fundamentală de a tolera această componentă, care le agresează sistemul imunitar, provocându-le simptome foarte neplăcute şi ducând, cu timpul, la degradarea întregului organism.

Ceea ce numim gluten este componenta proteică a boabelor unor cereale precum cele trei enumerate mai sus. Glutenul este, în realitate, un amestec de proteine – glutenina şi gliadina, cea din urmă fiind responsabilă de apariţia bolii celiace. Glutenul este o componentă importantă a cerealelor ca aliment: asigură un aport proteic în dietă şi este, mai cu seamă, important când e vorba despre transformarea cerealelor în pâine: glutenul e cel care dă elasticitate aluatului, îl ajută să crească sub acţiunea drojdiilor şi dă pâinii consistenţa ei specifică. Cerealele care conţin gluten sunt, de aceea, numite panificabile; aşa se explică de ce din grâu şi secară (ba chiar şi din orz, la nevoie) se poate face pâine, în vreme ce din orez şi porumb, nu: orezul şi porumbul nu conţin gluten. 

Pâinea este o parte importantă nu doar a hranei, ci şi a culturii noastre, un aliment cu conotaţii simbolice importante şi cu însuşiri pozitive… mai puţin pentru cei ce suferă de intoleranţă la gliadina din gluten. Pentru ei, pâinea – acest aliment fundamental care, pentru mulţi dintre noi, reprezintă însăşi chintesenţa hranei şi simbolul ei – este nu un aliment, ci o bombă cu toxine. Şi la fel sunt şi multe dintre micile plăceri alimentare ale vieţii – biscuiţi, cozonac, orice, absolut orice este făcut cu făină de grâu, ori conţine secară sau orz. În ziua de azi, conţin gluten şi multe mezeluri şi mâncăruri din conservă, ba chiar şi unele produse cosmetice.

Celiachia are, de multe ori, un substrat genetic (la majoritatea celor ce suferă de celichie se regăsesc anumite variante ale unor gene), dar genetica nu este singurul aspect implicat. Opinia curentă în rândul specialiştilor este că această boală este una polifactorială: în ea sunt implicaţi mai mulţi factori de ordin genetic şi există şi alţi factori favorizanţi, care fac ca boala să se manifeste la o anumită persoană. În esenţă, ea este o boală autoimună, asociată cu o reacţie anormală a sistemului imunitar, reacţie declanşată de anumite fracţii proteice din gliadină. Sunt implicate în mod special trei peptide (lanţuri scurte de aminoacizi, care prin asociere formează lanţurile lungi ce reprezintă moleculele de proteină). Sub acţiunea unei enzime numite transglutaminază tisulară, aceste proteine sunt modificate şi declanşează un răspuns „dur” din partea sistemului imunitar, la nivelul intestinului subţire, unde apare o reacţie inflamatorie. Aceasta afectează vilozităţile intestinale – acele mărunte formaţiuni digitiforme, ca nişte „perişori”, care căptuşesc mucoasa intestinului subţire – care au un rol esenţial în absorbţia substanţelor nutritive, astfel încât procesul absorbţiei nu se mai poate desfăşura normal.

Boala se poate manifesta cu diferite grade de severitate. În cazurile grave, copiii născuţi cu această afecţiune prezintă, de îndată ce încep să consume alimente ce conţin gluten, simptome severe, precum diaree (de culoare deschisă şi cu un aspect grăsos tipic – steatoree -, datorită malabsorbţiei grăsimilor, care sunt astfel eliminate în scaun) şi scădere în greutate sau întârziere în creştere. Mulţi pacienţi se plâng de simptome asociate cu aparatul digestiv: diaree, dureri abdominale, balonare, uneori ulcere bucale (leziuni pe mucoasa gurii). În formele mai uşoare, simptomele sunt mai subtile şi nu neapărat legate de intestin; de exemplu, unii dintre adulţii care suferă de celiachie în formă moderată pot avea doar o stare de oboseală, de lipsă generală de energie şi un oarecare grad de anemie.

Chiar şi aşa, a te simţi mereu vlăguit e o stare extrem de neplăcută, ca să nu mai vorbim de cei care au dureri şi alte probleme intestinale. Dar neplăcerile nu se termină aici. Boala celiacă, pe lângă disconfortul pe care îl creează, este periculoasă prin faptul că face loc şi altor probleme de sănătate. 

În lipsa unor măsuri, intoleranţa la gluten duce, cu timpul, la afectarea mucoasei intestinului. Odată deteriorate vilozităţile intestinale, absorbţia se face defectuos. Pe de o parte, aceasta este cauza diareei severe de care suferă mulţi dintre bolnavii de celiachie; pe de altă parte, faptul că o mare parte din substanţele nutritive, vitaminele, mineralele, în loc să fie absorbite în corp, sunt eliminate duce, cu timpul, la carenţe grave ale organismului. Oasele se fragilizează, apare osteoporoza şi creşte riscul de fracturi; bolnavii de celiachie au adeesea probleme de fertilitate şi au, de asemenea, un risc mai mare de a suferi de cancer al intestinului. În timp, se poate instala tabloul unei malnutriţii grave, care îşi pune amprenta pe întreaga funcţionare a organismului. 

Şi mai trist e faptul că, adesea, cei care au această boală nici măcar nu ştiu că o au. Problemele lor de sănătate sunt adesea atribuite altor cauze. Este o boală care, chiar şi în ţările dezvoltate, este mult sub-diagnosticată. În Marea Britanie, de pildă, se estimează că doar aproximativ 15% dintre cei ce suferă de celiechie sunt diagnosticaţi ca atare şi pot primi astfel recomandări care să-i ajute. Restul… suferă în tăcere, mulţi dintre ei chinuindu-se ani în şir până când un medic competent reuşeşte să identifice corect boala

Nu există niciun tratament?

Maladia nu este vindecabilă, dar există o metodă – singura, deocamdată – de a evita efectele ei distructive: dieta fără gluten. Din păcate, e uşor de spus, dar mult mai greu de făcut. Metoda este, ce-i drept, eficientă: renunţarea la alimentele care conţin gluten duce la dispariţia simptomelor supărătoare, iar starea de sănătate se restabileşte la un nivel satisfăcător. Teoretic, metoda e simplă, însă aplicarea ei practică nu mai merge atât de uşor: pe de o parte, glutenul este atât de prezent, în mii de alimente  dintre  cele mai obişnuite, încât e realmente dificil de evitat; pe de altă parte, multe dintre alimentele special preparate fără gluten (de pildă produsele de panificaţie fără gluten) sunt mai scumpe decât variantele lor obişnuite, astfel încât problema capătă şi o dimensiune economică deloc neglijabilă.

În aceste condiţii, cea mai recentă descoperire legată de boala celiacă este o mare speranţă: în prezent se testează un vaccin care, spun inventatorii săi, ar putea efectiv vindeca boala. Aflat deocamdată în stadiu experimental, vaccinul ar putea să elimine răspunsul violent al organismului la contactul cu glutenul alimentar, făcând sistemul imunitar mai „tolerant” faţă de gluten.

Vaccinul a fost testat cu succes în laborator şi urmează acum să intre în faza următoare – a testelor clinice pe oameni.

Vccinul acţionează „reprogramând” sistemul imunitar, astfel încât acesta să nu mai atace celulele din intestin ca răspuns la ingestia de gluten.

Numit NexVax2, vaccinul conţine mici fragmente din proteinele responsabile de declanşarea răspunsului imun exagerat – cele trei peptide din gliadină care par să fie cel mai des asociate cu apariţia simptomelor  bolii celiace.

Datorită faptului că fragmentele proteice din vaccin sunt atât de mici, sistemul imunitar nu reacţionează violent, nu mai declanşează un atac asupra celulelor din intestin şi „învaţă” treptat să accepte respectivele proteine, să le considere inofensive.

Vaccinul nu se administrează în doză unică, ci într-o serie de injecţii, crescând treptat cantitatea de proteină introdusă în organism. În acest mod, sistemul imunitar este obişnuit treptat cu cantităţi tot mai mari de gluten, astfel încât, atunci când acesta este introdus în dietă – tot treptat – nu mai este perceput drept o agresiune, iar corpul nu mai reacţionează drastic la prezenţa lui.

Compania americană care produce vaccinul, Immusant Inc., afirmă, că, în cel din urmă, bolnavii de celiachie vor putea consuma pâine ca parte a dietei lor.

La ora actuală vaccinul este testat într-un prim studiu clinic de mică amploare, pe cca. 100 de pacienţi, în SUA, Australia şI Noua Zeelandă. Firma producătoare şi-a anunţat intenţia de a-l comercializa peste 3 sau 4 ani, dacă rezultatele testelor vor fi bune. Şi, cu toate că unii specialişti, ca Sarah Sleet, director executiv al organizaţiei britanice Coeliac UK (care a finanţat în parte cercetările asupra vaccinului) consideră că 3-4 ani reprezintă un ţel prea ambiţios şi cred că va fi nevoie de mai mult timp, ideea unui vaccin care să pună capăt problemelor grave de sănătate produse de boala celiacă este o rază de speranţă la orizontul aşteptărilor milioanelor de oameni care, astăzi, se tem de ravagiile pe care le-ar putea face chiar şi o bucată mică de pâine.